luni, septembrie 22, 2008

Protect & Perfect sau isteria irlandeza


Am fost una dintre cele sase femei din sapte care nu il cunoaste (prea bine) pe No. 7. Acum sunt a saptea. Motivul e Serul Protect & Perfect de la No. 7 ( un brand al Boots, adus in Romania de Sensiblu).

Mai intai am intrat in posesia unui tubulet minuscul (5 ml) - da, e o mostra. Un pic sceptica, nu din cauza lui "protect", ci a lui "perfect" mai degraba. Oh, da, sigur ca fiind un ser, mi-a captat putin atentia. Nu sunt freak cand vine vorba de riduri. Cred ca au un rol bine stabilit in felul in care imbatranim (in sensul ala bun) si de asta nu cred ca unei femei mature si inteligente ii sta bine cu un ten la fel de lipsit de riduri ca al unei adolescente de 16 ani. Ei, da, dar asta nu se aplica atunci cand vine vorba de textura si fermitate. La astea tin, pentru ca mi se pare ca o piele sanatoasa, uniforma, omogena, care ajuta mimica sa ramana intacta, e vitala. 

Sa ne intoarcem la tub. Dupa ce l-am plimbat doua zile de pe birou in geanta si apoi din dormitor in baie, am decis sa il folosesc dimineata si seara. Zis si facut. Impreuna cu crema mea obisnuita pentru ochi (care nu e deloc un mare brand, dar e buna atat timp cat o folosesc, pur si simplu). E adevarat ca nu mi se pare indeajuns de hidratant serul (cred ca nici nu-si propune) asa ca il mai ajut cu o crema pentru fermitate. Partea tare e ca se vede un efect. Si nu e vorba doar de mine, nu il vad doar eu, ci chiar sunt oameni care imi zic ca arat bine, desi am injumatatit cantitatea de fond de ten folosita, treptat-treptat. 

Normal ca nu sunt nebuna sa cred ca efectul acela complet se vede dupa o saptamana de utilizare. Desi exista niste explicatii pentru efectul atat de rapid, produsul trebuie folosit minim patru saptamani. Ceea ce ne aduce la promisiune...

Promises, promises 

Tubuletul-mostra (de 5 ml) contine o promisiune: "Reveals younger-looking skin in just 4 weeks". E de discutat aici. Pare o prostie, daca stai sa te gandesti, iti dai seama ca 5 ml nu au nicio treaba cu o utilizare pentru patru saptamani. Pe de alta parte, nici nu trebuie sa aiba. Chiar nu e scopul nimanui sa produca creme cu efect garantat in patru saptamani si dupa aia sa iti dea o mostra care sa iti ajunga bine-mersi pentru toata perioada. Asa ca e un appetizer. Desteapta treaba, mai ales ca, asa cum ziceam, exista niste motive pentru care are un efect destul de rapid.

Ce face No. 7 Protect & Perfect?

Boots sustine ca Protect & Perfect face pielea sa arate/sa para mai tanara in numai patru saptamani. Tratamentul contine silicon, care va inlesni efectul rapid de "fermitate si iluminare a tenului". Dar compania sustine ca efectele pe termen lung sunt legate de alte ingrediente. Dintre care: vitamina C, extracte de duda si ginseng - pentru efecte antioxidante, despre care expertii spun ca "matura" radicalii liberi din tesuturi, raspunzatori pentru distrugerea celulelor. Mai contine lipo-peptide, obtinute in laborator pe baza de amino-acizi. Amino-acizii sunt responsabili cu buna functionare a fiecarei celule din corp. Compania producatoare - Boots - mai sustine ca acele lipo-peptide utilizate de ei in formula serului promoveaza productia de fibrilina in celulele aflate intre stratul exterior al pielii si stratul de sustinere aflat imediat sub el. Iar ultimul element al serului este extractul din floare de lupin. Efectul sugerat al acestui extract este incetinirea productiei de colagenaza (o enzima care lizeaza colagenul), care este creata de efectele daunatoare ale soarelui asupra pielii.  

Inteligenta testului independent 

Daily Mail a publicat un material despre un test independent pe care l-a efectuat profesorul Chris Griffiths , impreuna cu echipa lui (profesor in dermatologie la Universitatea Manchester). Subiectul testului au fost mai multe creme si tratamente anti-imbatranire de tip cosmetic. Studiul lor a comparat efectul Protect & Perfect No. 7 la capitolul productiei de colagen cu performantele acidului retinoic (sau Tretinoin), un derivat din vitamina A disponibil doar cu prescriptie medicala,utilizat in scopul tratamentului medical ala acneei si distrugerilor cauzate de expunerea la soare. Rezultatul i-a surprins pe cercetatori, care erau convinsi ca niciun produs cosmetic vandut fara prescriptie medicala nu ar putea sa egaleze eficientul Tretinoin. Pe scurt, rezultatele au fost o surpriza. 
Normal ca de aici incolo, incepe frenezia (sigur, stim ca e PR la mijloc, dar e unul bun). Drept urmare, stocurile Boots on-line si ale multor drug-storuri din Anglia s-au epuizat in cateva zile, iar licitatiile pe ebay ale tuburilor-tester de 5 ml l-au adus chiar pana la pretul exorbitant de 65 de lire sterline (in conditiile in care produsul full size costa 16 lire in farmacie). Nu stiu inca la ce pret se gaseste la noi. 


Asta e doar inceputul

...Pentru ca nu am apucat sa folosesc produsul decat cateva zile, nu pot scrie mai mult. 
Deocamdata pot spune despre:
parfum - ok (desi cateodata mi se pare ca are un iz usor chimic, gen gaz-de-bricheta) dar poate doar mi se pare
textura - ok, e fin, nici gel, nici crema, nici lichid - dar se poate intinde usor, se absoarbe repede si tine bine pe el make-up
efect imediat - pare ca usuca putin pielea, dar nu e nimic ce nu se poate rezolva cu crema hidratatnta obisnuita; am impresia ca lasa oricum pielea matifiata (ceea ce e minunat) 





luni, septembrie 01, 2008

Spanish action

Pai e timpul sa mai vorbim si de niste creme... Am gasit la farmacie, la recomandarea cumulata a unei prietene + cea a manichuristei mele, o crema care se numeste Tracto Pon. E produsa de Vectem, o companie spaniola de farma. Care e treaba cu Tracto Pon?

Tracto Pon are un continut (variabil, in functie de varianta) de uree. Varianta care mi-a fost recomandata initial este cea mai puternica (30% continut de uree). Are actiune magica pentru calcaie ingrosate, bataturi, calozitati, unghii cu tendinta de incarnare, cuticule cu prea multa initiativa, etc. Pe scurt, dizolva tesuturile uscate, ingrosate si moarte si ajuta pielea sa se rehidrateze. Nu e un efect cosmetic, ci curativ. De unde si ideea de cura, adica trebuie folosit o vreme - dimineata si seara, pe zonele cu probleme, dupa care, pentru intretinere, se poate achizitiona un tub (e ceva mai mare) de Tracto Pon 10% (sau chiar bidonasul cu lotiune, tot cu 10%). Ah, a nu se pierde din vedere genunchii sau coatele cu piele ingrosata.
Folosind produsele astea si citind pe ici-pe colo despre ele si actiunea magica a ureei (sa nu ne speriem de asocierea cu urina, ca substanta asta e prezenta si in sange - plus ca cea din tub e obtinuta pe cale artificiala), am aflat niste chestii interesante. 

Adica:
Ureea este folosita in tratamentul unor mici disfunctii ale pielii, care pot degenera (sau pot fi confundate) cu acneea. Keratosis Pilaris (KP) e una dintre ele. I se spune popular "piele de pui" si apare mai ales la copii si adolescenti (brate, antebrate, picioare). Arata ca si cand ar avea pielea de gaina pe anumite portiuni de piele. Se estimeaza ca pana la 80% dintre adolescenti au asa ceva, dar si undeva intre 40-50% dintre adulti (la nivel mondial). Asa ca nu e ceva de speriat. Partea proasta - insa - e ca multi dintre ei confunda KP cu acneea (cum ziceam) si o vor trata ca atare... Adica vor zgandari zonele astea pana cand se vor inflama si se vor infecta. Ei bine, ideea e ca daca apare asa ceva, trebuie vazut mai intai un dermatolog pentru o consultatie. Iar daca asta e diagnosticul, cel mai probabil va fi prescris un unguent pe baza de uree.

Sa nu uit... asemenea unguente sunt bune si pentru tratarea firelor incarnate.

Mai multe despre KP aici