Am crezut la un moment dat că e utilă și am scris și de ce. Dar nu cred că m-am convins atât de bine, nici măcar pe moi-meme... A se nota - din nou - că eu, pentru a fi convinsă de utilitatea unui produs oarecare, am nevie de o întreagă imagistică mentală, de ordin ficționar, în care de exemplu impuritățile și praful, plus machiajul, mi-ar mușca din față precum lepra dacă nu mă demachiez (sunt convinsă că nu sunt singura cu păsărele din astea... sper că nu). Drept urmare, pot să fiu moartă de oboseală, dar mă demachiez orice ar fi. Ei, bine, asta îmi lipsea și la loțiunea tonică. Imaginea procesului pentru ca apoi să creez o dependență emoțională (nu tocmai sănătoasă pentru minte, dar perfectă pentru ten). Și ea - dependența - a venit aseară, ieșind molcom la umbră de cireș, din gura acestei domnișoare (expert în cosmetică).
Doamnelor, domnișoarelor (și Laura-je), v-o prezint: loțiunea tonică - care face și drege, dar cel mai important lucru: ÎNCHIDE POOOORIIIIII. Suna perfect logic (mă întreb de ce nu se pune accent pe asta în comunicare - da, pe mine mă întreb). Și mai sună și indispensabil. Touchdown de marketing sau nu, promit că dimineața și seara o să o folosesc. Parol!
